revolta si manipularea dintr-o perspectiva antropologica
Miturile capătă trup prin anumite personalităţi, în anumite momente cheie; atunci Istoria devine semnificativă şi se pune în mişcare. Cât despre oamenii politici sau alţi oameni publici, aceştia pot fi purtaţi pe val de mituri sau pot fi nimiciţi de ele, uneori, iar atunci au o anumită măreţie, ei le încarnează involuntar.
Doctorul Raed Arafat a încarnat un vechi mit: cel al „Străinului mântuitor“. E un mit prezent, de pildă, în Gnoze sub numele de „Allogenes“ (Străinul). Mitul vorbeşte despre personaje pure, de origine celestă, coborâte în lumea noastră materială şi mizerabilă pe care vor să o salveze. „Străinul“, în cazul nostru, e un medic reputat, deci, profesional, direct asociat cu viaţa şi moartea. Apoi, (ca palestinian împământenit) el nu e de „aici“, aşadar nu aparţine tărâmului corupt de la noi. Simplu spus, nu e implicat în politică, nu ţine cu vreun partid, nici nu a fost amestecat în politica partidelor, căci e un „tehnocrat“.
„Străinul“ a creat ajutoare şi mesageri cu însemne mitice care se deplasează cu rapiditate pe pământ şi în aer (elicopterele SMURD) şi care înving moartea: e vorba, desigur, despre reţeaua care scoate oamenii din maşini arse şi din case prăbuşite. Mai există o importantă trăsătură mitică la Arafat: el e întruparea doctorului „anarghir“ – adică a medicului care vindecă gratuit. Acest mit are legătură cu concepţia arhaică (şi complet noneconomică, dar ce-i pasă mitului!) asupra vieţii ca dar gratuit de la Dumnezeu, viaţă ce nu poate şi nu trebuie preţuită în bani. Iată de ce ideea că ambulanţa (sau SMURD-ul „Străinului“) ar putea veni „pe bani“ şochează etajul nocturn al psihicului ca fiind o concepţie păcătoasă. De aceea, rumoarea (speculată de moguliziuni) că reforma sănătăţii nu înseamnă decât „profit“ a îngrozit: „se pune preţ pe viaţă“, s-a scandalizat lumea! Bineînţeles că asta nu-i împiedică deloc pe români să depună conştiincios plicuri cu „profit“ în buzunarele doctorilor sau ale asistentelor. În materie de mitologii, suntem mereu în disonanţă cognitivă, după cum au constatat de multă vreme antropologii culturali. Grecii antici, de pildă, ştiau că preoţii de la Delphi manipulau politic profeţiile Pythiei, şi totuşi asta nu-i oprea, pe de altă parte, să-i urmeze cu veneraţie sfaturile...
Or, iată că într-o seară, la televizor, „Străinul“ a fost declarat inamicul public principal de preşedintele Băsescu, prin faptul că s-ar opune reformei în sănătate. Probabil că, în mare parte, e adevărat. Arafat cel real fie nu înţelegea sensul reformelor, fie le combătea din motive ideologice, fie, din cauza ataşamentului pasional faţă de serviciul pe care îl înfiinţase cândva, refuza orice posibilă schimbare. Procedând cum a procedat – de unul singur, agresiv, patetic, injust aparent –, Băsescu a intrat strâmb direct în mit: a asumat rolul conducătorului malign, reprezentant al „prinţului acestei lumi“ (Diavolul), căci acesta este personajul mitic care, de regulă, îl înfruntă şi îl ucide uneori (vezi demisia) pe „Străin“. (Nu întâmplător, la manifestaţii, Băsescu e adesea desemnat, în mod injurios, drept „Chiorul“. În mitologia populară, defectul fizic din naştere este adesea interpretat drept un stigmat moral şi ontologic.) „Fiul Diavolului“ contra „Străinului binefăcător“! – iată primul act al piesei mitice.
Dar ne putem întreba (şi mulţi s-au întrebat deja): de ce atacarea publică a lui Arafat, de ce chiar demisia acestuia de la Ministerul Sănătăţii au avut, în imediat, urmări relativ modeste?...
Comentarii