Postări

Se afișează postări din aprilie, 2015

thinking RABDARE

N-AS FI PUTUT SA SCRIU MAI BINE “Nu mai am răbdare pentru anumite lucruri, nu pentru că am devenit arogantă, ci pur și simplu pentru că am ajuns într-un punct al vieții mele în care nu mai vreau să irosesc timp cu ceea ce-mi displace sau îmi face rău. Nu mai am răbdare pentru cinism, critică și cereri exagerate de orice natură. Mi-am pierdut dorința de-a le face pe plac celor care nu mă plac, să-i iubesc pe cei care nu mă iubesc și să le zâmbesc celor care nu vor să-mi zâmbească. Nu mai pierd un singur minut cu cei care mint sau manipulează. Am decis să nu mai coexist cu pretinsul, ipocrizia, falsitatea și cu laudele ieftine. Nu tolerez nici erudiția selectivă, nici aroganța academică. Și nici nu mă adaptez la bârfa mondenă. Urăsc conflictul și comparațiile. Cred într-o lume a contrariilor și de aceea îi evit pe oamenii cu personalități rigide și inflexibile. Îmi displac lipsa de loialitate și trădările între prieteni. Nu mă împac cu cei care nu știu să facă un compliment sau să spună

thinking NEW PARADIGM

Imagine
facebook is just one of the ways that allows to experience the new paradigm, the one of unity & sharing

thinking PUTERE

Imagine
E interesant cum sunt multi cei care stiu fizica cuantica (fizica de clas-a-cincea :)), ca suntem energie parte din marea energie, dar putini realizeaza, simt si folosesc Puterea care inseamna asta ...hmmm 'Descope­ririle fizi­cii cuantice au arătat că mintea noastră e cea care face să colap­seze undele de energie şi le trans­formă în parti­cule, adică în materie. A gândi înseamnă a transforma nevăzu­tul în văzut. Gândul e creator, e cea mai pu­ter­nică forţă din uni­vers.' Prof. Dumitru Constantin Dulcan, neurolog

thinking CHANGE

Imagine
Circulă pe net dar dispar precum meteoriții câteva declarații absolut bulversante ale papei Francisc. Iată declarațiile: “Cu umilință, căutare interioara și meditare a rugăciunii, am castigat o nouă înțelegere a anumitor dogme. Biserica nu mai crede în iad, unde oamenii suferă. Această doctrină este incompatibilă cu iubirea infinită a lui Dumnezeu. Dumnezeu nu este un judecător, ci un prieten și un iubitor al umanității. Dumnezeu nu caută să condamne, ci numai să îmbrățișeze. Ca povestea lui Adam și Eva, vedem iadul ca o figura de stil. Iadul este doar o metaforă pentru sufletul izolat, care, la fel ca toate sufletele va fi în cele din urmă unit în dragoste cu Dumnezeu.” “Toate religiile sunt adevărate, pentru că ele sunt adevărate în inimile tuturor celor care cred în ele. Ce alt tip de adevăr este acolo? În trecut, biserica a fost dura cu ceea ce considera greșit din punct de vedere moral sau păcătos. Astăzi, nu suntem judecători. Ca un tată iubitor, noi nu condam