coplesiti

...de fapt, de la un timp ma simt ca-n vreme de razboi...cred. zic cred pentru ca doar am citit despre treaba asta cu razboiul...e o stare care pluteste, ceva se pierde, nu mai pui mana pe nimic, nu te mai bazezi pe nimeni, nu mai exista promisiuni si siguranta, totul e lupta, agitatie, marasm, incercare si vacarm. e un vacarm consumerist de nedescris pe care il simt in jur, care-s convinsa ca ne dezarticuleaza. e ca un fel de reactie in lant, subliminala, care tine de spiritual si de energii, care ne bantuie pe noi, oamenii, o tensiune mai presus de noi care ne tine incordati, atenti, fricosi, alerti, prea alerti, intepeniti in alerta asta nefacatoaredebine. uite-asa devenim foarte atenti la exterior si la ce-ar putea veni de-acolo oare, si uitam de inlauntrul nostru. asta se si vrea de la noi. aproximativ toti suntem speriati, disperati si cu ochii zgaiti in afara, aiurea. privim de dupa gratii insa. fiecare e retras acolo in patratzica lui, isi ia niste aliati, isi face provizii de confort si tine cu dintii de ele, cand el e singur de fapt, e gol. da'-si mesteca atent compromisurile ca sa gaseasca o justificare decenta macar pentru sufletul lui care se vrea liber si iubit asa cum e. fiecare se agata de ce-i face lui bine, intr-un egoism periculos. asta e instinct de aparare. fiecare isi traieste iubirile ca-n vreme de razboi...cred. ca-nainte de moarte...cred. sunt intr-adevar coplesita. suntem intr-adevar coplesiti, de fapt...chiar daca inca mai credem ca insula noastra este cea mai protejata, pentru ca am stiut cum sa ne-o protejam...

o prietena imi scrie: nu stiu, eu vreau sa ajung mai repede la sarbatori si cam atat. sa ma relaxez un piculet, sa ma bucur de caldurica si luminitze si dupa om mai vedea ...hmmm