Deunazi, la intrebarea de ce n-ai tinut post, am dat un raspuns credeam eu izbavitor: credinta mea nu tine neaparat de ritual :) Am fost aproape mandra de cat de inteligent am raspuns :D Duhovnicul m-a privit fix, incrunat vultureste, albastru si mai mult decat rece. A tacut lung si indoit. A spus apoi sec 'n-am timp acum...vino dupa Sarbatorile Pascale'. Duhovnicul meu e batran. Asta m-a nelinistit. Cum e posibil sa pleci nelinistit din biserica? Nu de-asta m-am dus...am zburdat o vreme, superficiala... Dar preotul meu batran ma nelinistise spre crestere... Si m-am trezit acasa trebaluind...prin casa si prin ganduri in acelasi timp, cum se intampla. Si ratiunile m-au dus in cu totul alt loc, pentru ca de fapt asta faceam: iata, infaptuiam ritualul. In casa mea mirosea a Pasca, usturoi, salata verde si nuci coapte, luminilie lumanarilor erau aprinse, ma pregateam. In casa mea. Si asta nu era doar traditie, doar invatare de mica, doar repetare in turma. Nu era nici macar credint...